Societate
A trecut la cele veșnice părintele Gheorghe Loghinoaia, ctitorul Mănăstirii Bogdănești și fondatorul așezământului social pentru bătrâni
Ctitorul Mănăstirii Bogdănești, părintele Bogdan Loghinoaia a trecut la cele veșnice!
De Andrei Munteanu

Comunitatea din Bogdănești este în doliu după trecerea la cele veșnice a părintelui Gheorghe Loghinoaia, duhovnic, ctitor al Mănăstirii Bogdănești și fondator al așezământului social-filantropic destinat persoanelor vârstnice și celor aflate în nevoie.
De-a lungul vieții, părintele Gheorghe și-a dedicat slujirea lui Hristos, Bisericii și aproapelui. Prin activitatea sa pastorală, dar și prin grija față de oamenii lipsiți de sprijin, a devenit o prezență importantă pentru comunitatea din Bogdănești și pentru numeroasele persoane care au găsit adăpost, îngrijire și alinare în așezământul social întemeiat de acesta.
Vestea morții sale a stârnit tristețe în rândul celor care l-au cunoscut și i-au apreciat credința, dăruirea și implicarea în viața comunității.
„Bogdăneștiul este astăzi mai sărac”
Primarul comunei Bogdănești, Cristian Sopon, a transmis un mesaj de condoleanțe în memoria părintelui Gheorghe Loghinoaia, subliniind contribuția acestuia la renașterea mănăstirii și la sprijinirea persoanelor vulnerabile.
„Bogdăneștiul este astăzi mai sărac. Un mare duhovnic, un ctitor și un adevărat părinte al comunității a plecat la Domnul.
Cu profundă durere am primit vestea trecerii la cele veșnice a părintelui Gheorghe Loghinoaia, omul care și-a închinat întreaga viață credinței, Bisericii, aproapelui și comunității din Bogdănești.
Părintele Gheorghe nu a fost doar un slujitor al altarului, ci și un mare ctitor și făuritor de bine, un om care a transformat credința în faptă și rugăciunea în sprijin pentru cei aflați în suferință.
Numele său va rămâne pentru totdeauna legat de renașterea Mănăstirii Bogdănești. În anul 1994, la inițiativa sa, a fost pusă piatra de temelie pentru rezidirea mănăstirii. Cu jertfă, răbdare și stăruință, au fost ridicate biserica, clopotnița, chiliile și celelalte clădiri ale așezământului.
Dar cea mai importantă lucrare a părintelui Gheorghe a fost cea făcută pentru oameni. Prin așezământul social-filantropic de la Bogdănești, numeroși bătrâni, bolnavi, oameni singuri, abandonați sau lipsiți de sprijin au găsit o casă, o masă caldă, îngrijire și demnitate.
Pentru cei aflați în nevoie, părintele a fost un sprijin, un ocrotitor și un adevărat părinte. A ascultat, a mângâiat, a ajutat și a redat speranța acolo unde viața lăsase în urmă durere.
A ridicat ziduri, dar mai ales a ridicat suflete. A propovăduit credința prin cuvânt și a mărturisit-o prin fiecare faptă a sa.
În numele meu, al Primăriei Comunei Bogdănești și al întregii comunități, transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut, l-au iubit și l-au prețuit.
Părintele Gheorghe Loghinoaia a plecat dintre noi, dar lucrarea sa și binele făcut vor dăinui peste ani. Bogdăneștiul îi va păstra vie memoria.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i răsplătească toate faptele bune!
Veșnică pomenire, părinte Gheorghe Loghinoaia!
Mulțumesc pentru tot, părinte Gheorghe Loghinoaia!”
Mesaj de condoleanțe din partea comunei Râșca
Și primarul comunei Râșca, Ionuț Dragomir Andreica, a transmis un mesaj de condoleanțe, evocând activitatea părintelui Gheorghe și impactul pe care acesta l-a avut asupra vieții celor aflați în dificultate.
„Părintele Gheorghe Loghinoaia, ctitorul Mănăstirii Bogdănești și fondatorul așezământului social care a oferit adăpost și alinare pentru sute de bătrâni, nu mai este printre noi.
Cuvintele de mulțumire și de apreciere ar curge ca un râu, însă acum sunt de prisos…
În numele întregii comunități, transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care i-au cunoscut jertfa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Prin plecarea părintelui Gheorghe Loghinoaia, comunitatea pierde un om dedicat credinței și faptelor de milostenie, însă amintirea sa va rămâne legată de munca depusă pentru renașterea Mănăstirii Bogdănești și de sprijinul oferit celor aflați în nevoie.


