Jurnalism. Oameni. Povești.
Andrei MunteanuJurnalist

Actualitate

Drona căzută într-o pădurice din Solca avea încărcătură explozibila

Ministrul Interimar al Apărării a oferit informații noi despre dronă, într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN

De Andrei Munteanu

8 min de citit
drona-prabusita-solca
drona-prabusita-solca

Drona care s-a prăbușit, joi dimineață, într-o zonă împădurită din apropierea orașului Solca avea încărcătură explozivă. Informația a fost confirmată joi seară de ministrul Apărării, Radu Miruță, într-o intervenție telefonică la postul de televiziune Antena 3 CNN.

Oficialul a precizat că încărcătura explozivă s-a desprins de dronă cu aproximativ 30 de metri înainte de locul prăbușirii. Explozia s-a produs în aer, înainte ca aparatul de zbor să ajungă la sol. Ministrul Apărării a mai spus că drona este de fabricație rusească.

Potrivit lui Radu Miruță, elementele identificate pe aparatul de zbor sunt noi pentru Armata Română și nu au mai fost găsite până acum pe alte drone.

Drona a alertat populația din nord-estul țării încă de la ora 06:30, când autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru județele Botoșani și Suceava. Avioane de luptă F-16 de la Baza Aeriană Borcea au fost ridicate pentru misiuni de patrulare.

Ulterior, drona s-a prăbușit într-o zonă împădurită din apropierea orașului Solca. Oamenii din zonă spun că s-au speriat după ce au auzit zgomotul produs de aparatul de zbor, urmat de o bubuitură puternică.

Despre autor

Andrei Munteanu

Reporter la Bucovina TV Regional, jurnalist de teren specializat pe evenimente breaking news: accidente, intervenții ale poliției și pompierilor, arestări, dosare penale și justiție.

Articole conexe

Trimite un pont